Ma vad in timp trecut si incep sa ma sedez
Pe cristal imi canta melodii, pe iris ma vad in oglindă
Pe buze imi murmură voci , prin mâini dansez in mimă
Privirea mi e clepsidra , mi e eclipsă , mi e album
Ma privesc pe mine , ma privesc acum
Imi imaginez privirea, brațele se strâng
În umbra omului ce l am iubit adânc
Și l strâng tare , o lacrimă cade pe asfaltul ce l pasesc
Iar a doua cade pentru ca l privesc si ca i zâmbesc Vocea kairei , în bilanțul sufletesc, te simt
Pe ritmul muzicii cu lacrimi ma scufund in timp
Pe acel asfalt pășesc a zecea oară Pe acel asfalt pășim , tălpile efemere zboară
Sub fumul de țigară , aburi de alcool , sub un vis sedat
Imi bate inima , ca si cum mi as fi imaginat
Doi copii , o joacă de adulți, odată joaca de popice
Anii ce au urmat , au reușit ca sa i despice
Iartă ma ca vorbesc orbește
Nu am mângâiat sufletul trupeste
Mi a fost de ajuns sa l ascult, sa pierd cu el ani si nopți la rând
Si apoi visând mâinile ce strâng într un timp absurd..
După ani , visez un copil, eu si el , visez colorat
Intr o ceață de fum , o lume imună și un mic suflet înflorat
Visez purpuriu, visez mult prea adânc.
Visez ce acum ceva ani mi se părea sfânt.
Visez si am visat , intr o joacă de copii , dar ce am visat.
Am visat un vis neîmplinit de timp.
Si inca visez cu ochii deschisi asa cum l.am privit in ultimul anotimp
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu